Povestea străzii – street session-ul și sporturile extreme

street-session-2011-Prozeet-NeyefCare e cea mai nouă poveste care se repetă zi de zi în orașul nostru?

Personaje: rolleri, skateri, bikeri, într-un cuvânt rideri, adunați într-un team sau crew. Extremi, nu extremiști.

Tărâmuri: spațiul urban, skatepark-ul, strada, scara de bloc, statuile, fântânile.

Mituri: puști rebeli, teribiliști, copii de bani gata.

Manifestări: street session – exersarea trick-urilor în locuri neamenajate, prin utilizarea obiectelor din peisajul stradal.

Hobby-urile și grupurile din care facem parte spun câte ceva despre noi, adică un pic mai mult decât jobul sau școala la care mergem.  Dacă în viața de zi cu zi, totul urmează niște linii clare, in timpul practicării sporturilor extreme se naște ideea de libertate asupra corpului, mișcărilor și deciziilor, de prezent continuu care te eliberează de presiunea îndatoririlor cotidiene.

Spaţiul urban, în limitele căruia ne manifestăm o mare marte dintre noi, se poate dovedi la fel de necunoscut ca locurile îndepărtate, care fascinează prin izolarea de civilizaţie. Nevoia de a ne cunoaște orașul este continuă, pentru că mediu urban se schimbă profund şi alert, pe fondul unor modificări similare la nivel politic, legislativ, economic şi social. Cum mai este locuit oraşul nostru? Cum se integrează sporturile extreme în spațiul urban?  Oare am evoluat în spațiul urban, sau orașul e încă un loc gri, cu blocuri construite pentru muncitorii ”epocii de aur”, închis pentru sporturile extreme?

Vedem uneori prin parcurile din toată țara tineri care se dau cu skate-ul sau cu rolele un pic  „altfel” decât în stilul obișnuit, în acele skateparkuri special amenajate pentru ei. Poate îi privim cu admirație sau dispreț, poate ni se par niște puști rebeli, teribiliști, copii de bani gata, sau poate chiar niște tineri cu pasiuni. O privire mai atentă asupra acestui fenomen ne arăta că, deşi frecventăm aceleaşi locuri, trăim în acelaşi spaţiu urban, urmăm cam aceleaşi convenţii sociale, nu ştim nimic despre ei şi despre forma lor de exprimare. Proximitatea nu e garanţia cunoaşterii mediului în care trăim, ci doar o iluzie a apartenenței sociale.

maxresdefault

Că vorbim de rollerblading sau skateboarding, BMX bike ride sau mai nou parkour, cam toate folosesc spațiul urban ca tărâm de joacă. Însă nu doar locurile amenajate sunt preferate de practicanții acestor sporturi, ci și peisajul stradal. Street session-ul este un concept cu totul special (atât sub aspect sportiv, cât şi cultural) şi reprezintă performarea în locuri neamenajate, în care se exersează trick-uri prin utilizarea obiectelor din peisajul stradal: bare, porţiuni de clădiri, scări, borduri sau orice alte componente care permit realizarea unor acrobaţii spectaculoase.

Într-un sondaj de pe unul dintre forum-urile de specialitate, rollerii au fost întrebaţi în legătură cu alegerea skatepark-ului sau a străzii ca spaţiu preferat pentru rollerblading. Dintre cei 43 de respondenţi, 65% s-au declarat în favoarea street session şi doar 35% pentru skatepark. Argumentările opţiunilor au fost diverse, în funcţie de înclinaţiile fiecărui individ pentru un anumit stil, nivel valoric (strada ca spaţiu de joacă implică un anumit grad de dificultate și risc), şi nu în ultimul rând de contextul material: în foarte multe oraşe ale ţării nu există locuri amenajate, ceea ce îi obligă pe rideri să exerseze pe stradă.

phoca_thumb_l_6823772824_dac9668a73_bDacă în spaţiile amenajate performarea este legată de exersare sportivă, pe stradă ea capătă dimensiunea unui ritual. Rollerii sau skaterii care fac street session se separă de comunitatea din parc, ei performează  într-un grup ales pe criterii subiective, pentru că reuşita unei asemenea activităţi depinde de atmosfera care se creează în anturaj. Spre deosebire de skatepark, unde riderii pot exersa şi singuri, sesiunile street sunt acţiuni colective, care implică grupuri. Adică nu poți intra oricum în team-ul lor, trebuie să arăți că știi să te dai și să ai aceleași valori. Grupul de performeri se bazează pe afinităţi şi e compus de cele mai multe ori din membri pentru care rolling-ul sau skate-ul reprezintă propriul lifestyle.

Street session-ul este un prilej de autodepăşire şi deci de dobândire a respectului, atât prin riscul performării pe obiecte care nu sunt destinate acestui tip de activitate, cât şi prin conflictul cu organele de ordine, care pot întrerupe şi sancţiona această activitate. Şi pentru că am amintit de ordine, vorbim de mai multe roluri identificate în cadrul acestui fenomen: performerii, participanţii pasivi şi autorităţile. Prezenţa trecătorilor este inevitabilă, la fel ca şi reacţiile lor, care trădează de cele mai multe ori o neînţelegere vădită, sau o admiraţie pentru spectacolul prezentat. Raportul dintre cele două comunităţi (a riderilor şi a trecătorilor) se bazează pe judecăţi diferite. Dacă riderii au ales să-şi creeze propriul sistem, ca rezultat al neacceptării ordinii sociale existente, majoritatea privitorilor ripostează prin neînţelegere. Exceptând tinerii, care privesc această activitate ca pe un sport extrem, ce necesită o doză de nebunie pentru a fi practicat şi îi admiră pe rolleri pentru curaj şi munca depusă, ceilalţi outsideri nu înţeleg motivaţia pentru care cineva ar practica ceva atât de periculos. Street session-ul ajunge să aibă un caracter marginal, chiar agresiv în peisajul urban.

BikesWaterStreet-1024x682

Ceea ce riderii înţeleg prin comunitate underground sau crew, (valori comune, autodepăşire, apartenență), autorităţile echivalează prin complicitate în profanarea unor locuri interzise, prin pedepsirea tentativelor de încălcare a spaţiului ce le-a fost dedicat – skatepark-ul.

Pe de altă parte, asocierea într-un crew este şi o formă de comunicare particulară, prin care riderii îşi afirmă identitatea în faţa comunităţii, consolidându-şi poziţia în cadrul acesteia, lucru exprimat foarte concret de către unul dintre rolleri, atunci când a fost întrebat care ar fi motivele pentru care un rider ar vrea să se alăture unui team de street session: „trebuie să ai o identitate, să te defineşti cumva, că aşa, pe role ne dăm toţi…

Depinde de noi cum ne definim spațiul urban, cât de prietenos e orașul pentru noi,  fie că practicăm sporturi extreme sau suntem doar privitori.

3 comentarii

  1. La mine in oras, acesti tineri fac scheme in fata Casei de cultura si la intrarea in padure, din cate am observat eu. Nu ii privesc cu dispret si nici cu admiratie, atata timp cat nu ma deranjeaza nu am nimic cu ei. Pentru ei ar fii necesar un spatiu special amenajat, fiindca pun in pericol persoanele din imediata lor proximitate mai ales daca luam in calcul un parc populat de tineri, batrani si mamici cu, copii. Nu consider ca sunt tineri de bani gata, accesoriile lor nu costa mult:-) , niste role, skatebard-uri etc, si eu am de exemplu skateboard dar nu ma dau cu el fiindca nu ma descurc, rolele mi-au ramas mici si oricum daca imi iau altele pur si simplu ma dau cu rolele:-)🙂 nu fac scheme. Tinerii amatori de parkour, skate etc vor sa iasa in evidenta cu ceva, e vorba de pasiune, individualitate, aprecieri din partea anturajului si un pic de teribilism. Schemele lor tin foarte mult si de libertatea de exprimare, eliberarea corpului, relaxarea trupului si a mintii. Este periculos pentru ca schemele pot esua si accidentele pot fi in unele cazuri nefericite fatale, iar in altele putin mai fericite se aleg cu fracturi, julituri s.a.m.d.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s