Berea și vinul, otrava și veninul

8Conform Guiness Book of World Records, în Marea Britanie se pierd anual în jur de 93.000 de litri de bere în… mustăți și bărbi. Ce pierdere imensă! Oare câtă vodkă or pierde rușii…

Berea, pâinea noastră cea de toate zilele, acest aliment atât de popular care ne ține și de foame și de sete, e atât de veche și complexă încât istoria ei se confundă câteodată cu istoria noastră. Știm deja că dacii produceau berea ca aliment pentru consumul casnic, pentru a o bea atunci când râmâneau fără alimente sau în loc de apă. Era oarecum băutura săracului, cei mai avuți se delectau cu vin. De atunci însă berea a evoluat atât de mult încât multe tipuri de bere pot fi considerate o alegere inspirată și pentru ocazii mai alese.

Pentru toți cei care cred că vinul este licoarea magică și aleasă, avem o surpriză, cam învechită ce-i drept. Și berea are sute de varietăți, și ea se poate învechi către un gust ales, și pe ea o fac, o beau și o vând călugării, si ea e seacă, dulce, demidulce, albă, roze, sau neagră.  Într-adevăr, Iisus n-a transformat apa în bere, și nici nu ne împărtășim cu ea. Cu atât mai bine, bem fără atașamente sau menajamente. Însă dacă la vin e poate mai ușor să-l alegem, la bere ne e un pic mai greu, mai ales că în România nu avem o cultură a berii egală cu cea a vinului. Bem multă bere, dar în mare măsură bem același tip de bere. Există însă o bere pentru fiecare moment, plăcerea alegerii este cu atât mai mare cu cât știm ce să cerem. Ca turist, e simplu să alegi o bere pentru că ceri cea mai bună bere locală, în cazul în care nu te-ai documentat deja. E clar că în Berlin vei încerca mai întâi un Berliner weisse (Berlinul alb), iar în Praga vei degusta un Staropramen adevărat, urmat de un Velkopopovický Kozel. Dar ce se întâmplă când ai o mare varietate din care poți alege?

berliner-weisse

Fabricată în mii de sortimente, berea se clasifică în câteva tipuri principale, după culoare şi drojdia utilizată la fabricarea ei:

Bere Ale sau bere de fermentație înaltă

Fermentarea acestei beri ține de la 3 la 8 zile, la o temperatura înaltă, între 180 și 250. După ce în primă fază fierbe la suprafața cuvei, drojdia epuizează glucoza (maltosa și zaharuri simple) și începe să coboare pe fundul cuvei.

Această metodă permite obținerea berilor cu o concentrație mare de alcool și arome complexe. Berile de acest tip sunt mai puțin încărcate cu gaz carbonic față de cele de fermentare joasă și sunt beri care se consumă la temperaturi între 60 si 120.

shutterstock-101871934

Exemple: bere de abație (abbaye), bere trapistă (bere destul de tare, fructată și cu o textură usor uleioasa), bere dublă, bere albă, bere specială de sezon, bitter, pale ale (amăruie, ceva mai acidulata, culoare ușor roșiatică – paradoxal, în ciuda numelui), irish red ale, porter (bere de culoare cafenie, cu aroma de ciocolata, un pic amaruie), stout (mai puternică și mai neagră decât Porter), scotch ale, kolsch,etc.

Bere Lager sau bere de fermentație joasă

Fermentarea durează de la 7 la 10 zile, la o temperatură mai mică, între 100 și 150. Această temperatură are avantajul că protejează berea împotriva bacteriilor și ciupercilor. Drojdia de fermentare joasă produce mai puțin alcool pentru că este încetinită de alcoolul pe care îl produce. Gustul este mai puţin amar, berea tinde să fie foarte carbogazoasă şi să pară extrem de fină şi moale la gust.

birra

Exemple: pils, bok, doppelbock, eisbock rauchbier, schwarzbier, etc.

Bere de fermentație spontană

Contrar fermentației înalte și joase, acest tip de fermentație nu necesită adaos de drojdie pentru că mustul berii este expus la aer. În prezent, această metodă mai este folosită doar în Belgia pentru berile de tip Lambic care au un gust acid-acru, gust ce provine din acizii lactici și acetici – într-un Lambic găsim cel puțin 5 grupe de drojdii sălbatice.

3575062816_bb6674890b_o

Exemple: lambic, gueuze, faro, etc

Mai e însă timp să degustăm berea atunci când ne e sete? Noi zicem că da, și berea are nevoie de preludiul ei pentru a fi degustată. Iată etapele standard:

1. Aprecierea spumei
2. Aprecierea culorii
3. Aprecierea clarităţii şi a consistenţei (limpezime); mai mult în cazul berii de tip lager
4. Mirosul
5. Gustul
6. Prospeţimea
7. Ambalajul

Zilele friguroase pot fi o scuză bună pentru consumarea unei beri puternice, brune, precum Baltic porter, sau belgiana 2º Below Winter Ale. În România, deși au fost câteva încercări în direcția unei beri de iarnă, parcă niciuna nu a fost atât de puternică încât să ne convingă. Așteptăm în continuare provocările fabricanților de bere de la noi. 🙂

Anunțuri

Noaptea albă din vinerea neagră (updated)

emag-black-fridayIată și ofertele oficiale complete de la câteva magazine:

Flanco

Altex

Mediagalaxy

Nu uitați și de eMag, anunță oferte mari însă nu au postat încă oferta completă.

Anul acesta, Black Friday va avea loc în România în ultima zi de vineri din noiembrie, ca peste tot în lume. Însă eMAG și Flanco, doi dintre cei mai mari retaileri de produse electronice din Romania, au anunțat că Black Friday se va ține la ei cu o săptămână mai devreme decât în mod normal, adică pe 22 noiembrie. Motivația dată de Iulian Stanciu, director general la eMAG și proprietar al lanțului de magazine Flanco, e simplă: “Oamenii nu vor Black Friday într-o zi anume, ci vor Black Friday”. 

Pe măsură ce ne apropiem de ”eveniment”, tot mai multe magazine online își anunță participarea la eveniment cu promoții și reduceri. Cele de mai jos au confirmat deja participarea în Black Friday:

Iată însă câteva ponturi:

Altex.  Anul trecut nu le-a prea mers site-ul, majoritatea vânzărilor s-au făcut prin magazin.

Flanco. La fel ca anul trecut, site-ul va fi doar un catalog de produse. Dacă vrei ceva, mergi în magazin și-ți cumperi.

eMAG. N-au renunțat complet la comisioane, dar spun că adaosurile vor fi mici, deci reducerile mari. Au scăzut comisionul pe site la 1% la orice produs. Macar la ei nu ne facem probleme ca site-ul va fi căzut de Black Friday, anul trecut a mers chiar bine. În plus, probabil vor adopta din nou tactica de anul trecut: comenzi doar cu livrare la domiciliu, fără ridicări din showroom, să evite călcatul în picioare.

evoMAG. La fel ca eMAG, scade comisionul la orice produs la 1%.

Domo. Suplimentează cu 50% personalul ce va sta la dispoziția clienților, implementând o nouă conexiune de bandă largă, ce va fi de opt ori mai rapidă decât cea de anul trecut.

 

La cât mai multe G-uri!

4G Ați observat autobuzele din București îmbrăcate cu reclamele Orange la 4G? Dacă ești în ele, nici nu mai știi la ce stație trebuie să cobori că nu vezi de reclama ce acoperă tot autobuzul. Cei mai mulți dintre călători și-ar dori să meargă autobuzul mai repede în loc să aibă conexiune rapidă la net.  Noi parcă am vrea și una și alta.

Așadar 4G-ul se referă la a 4-a generaţie de reţele de telecomunicaţii mobile, fiind o evoluţie a reţelelor “3G”. Aceasta ne oferă acces foarte rapid la net pe mobil, viteze de transfer de date de până la 100 Mbps pentru download şi până la 50 Mbps pentru upload, de până la 10 ori mai mari decât prin tehnologia 3G.

Deși e oferită de marii operatori de telefonie de la noi, conectivitatea 4G e încă la stadiul de noutate pentru majoritatea dintre noi, de tehnologie inutilă din cauza suficienței 3G-ului – asta și pentru că netul încă ne costă scump și la ce îl folosim noi parcă merge și 3G-ul.

Chiar și asa, asiaticii de la Huawei se gândesc la viitor, începând deja să investească în tehnologia 5G, care va permite viteze de transfer de până la 10 Gb/sec. Adică vom putea descărca un film pe telefon cât ai zice pește :). La 6G vom putea probabil transfera obiecte prin telefon, gen mânuși, căști, pixuri, asta așa pentru început.

Povestea străzii – street session-ul și sporturile extreme

street-session-2011-Prozeet-NeyefCare e cea mai nouă poveste care se repetă zi de zi în orașul nostru?

Personaje: rolleri, skateri, bikeri, într-un cuvânt rideri, adunați într-un team sau crew. Extremi, nu extremiști.

Tărâmuri: spațiul urban, skatepark-ul, strada, scara de bloc, statuile, fântânile.

Mituri: puști rebeli, teribiliști, copii de bani gata.

Manifestări: street session – exersarea trick-urilor în locuri neamenajate, prin utilizarea obiectelor din peisajul stradal.

Hobby-urile și grupurile din care facem parte spun câte ceva despre noi, adică un pic mai mult decât jobul sau școala la care mergem.  Dacă în viața de zi cu zi, totul urmează niște linii clare, in timpul practicării sporturilor extreme se naște ideea de libertate asupra corpului, mișcărilor și deciziilor, de prezent continuu care te eliberează de presiunea îndatoririlor cotidiene.

Spaţiul urban, în limitele căruia ne manifestăm o mare marte dintre noi, se poate dovedi la fel de necunoscut ca locurile îndepărtate, care fascinează prin izolarea de civilizaţie. Nevoia de a ne cunoaște orașul este continuă, pentru că mediu urban se schimbă profund şi alert, pe fondul unor modificări similare la nivel politic, legislativ, economic şi social. Cum mai este locuit oraşul nostru? Cum se integrează sporturile extreme în spațiul urban?  Oare am evoluat în spațiul urban, sau orașul e încă un loc gri, cu blocuri construite pentru muncitorii ”epocii de aur”, închis pentru sporturile extreme?

Vedem uneori prin parcurile din toată țara tineri care se dau cu skate-ul sau cu rolele un pic  „altfel” decât în stilul obișnuit, în acele skateparkuri special amenajate pentru ei. Poate îi privim cu admirație sau dispreț, poate ni se par niște puști rebeli, teribiliști, copii de bani gata, sau poate chiar niște tineri cu pasiuni. O privire mai atentă asupra acestui fenomen ne arăta că, deşi frecventăm aceleaşi locuri, trăim în acelaşi spaţiu urban, urmăm cam aceleaşi convenţii sociale, nu ştim nimic despre ei şi despre forma lor de exprimare. Proximitatea nu e garanţia cunoaşterii mediului în care trăim, ci doar o iluzie a apartenenței sociale.

maxresdefault

Că vorbim de rollerblading sau skateboarding, BMX bike ride sau mai nou parkour, cam toate folosesc spațiul urban ca tărâm de joacă. Însă nu doar locurile amenajate sunt preferate de practicanții acestor sporturi, ci și peisajul stradal. Street session-ul este un concept cu totul special (atât sub aspect sportiv, cât şi cultural) şi reprezintă performarea în locuri neamenajate, în care se exersează trick-uri prin utilizarea obiectelor din peisajul stradal: bare, porţiuni de clădiri, scări, borduri sau orice alte componente care permit realizarea unor acrobaţii spectaculoase.

Într-un sondaj de pe unul dintre forum-urile de specialitate, rollerii au fost întrebaţi în legătură cu alegerea skatepark-ului sau a străzii ca spaţiu preferat pentru rollerblading. Dintre cei 43 de respondenţi, 65% s-au declarat în favoarea street session şi doar 35% pentru skatepark. Argumentările opţiunilor au fost diverse, în funcţie de înclinaţiile fiecărui individ pentru un anumit stil, nivel valoric (strada ca spaţiu de joacă implică un anumit grad de dificultate și risc), şi nu în ultimul rând de contextul material: în foarte multe oraşe ale ţării nu există locuri amenajate, ceea ce îi obligă pe rideri să exerseze pe stradă.

phoca_thumb_l_6823772824_dac9668a73_bDacă în spaţiile amenajate performarea este legată de exersare sportivă, pe stradă ea capătă dimensiunea unui ritual. Rollerii sau skaterii care fac street session se separă de comunitatea din parc, ei performează  într-un grup ales pe criterii subiective, pentru că reuşita unei asemenea activităţi depinde de atmosfera care se creează în anturaj. Spre deosebire de skatepark, unde riderii pot exersa şi singuri, sesiunile street sunt acţiuni colective, care implică grupuri. Adică nu poți intra oricum în team-ul lor, trebuie să arăți că știi să te dai și să ai aceleași valori. Grupul de performeri se bazează pe afinităţi şi e compus de cele mai multe ori din membri pentru care rolling-ul sau skate-ul reprezintă propriul lifestyle.

Street session-ul este un prilej de autodepăşire şi deci de dobândire a respectului, atât prin riscul performării pe obiecte care nu sunt destinate acestui tip de activitate, cât şi prin conflictul cu organele de ordine, care pot întrerupe şi sancţiona această activitate. Şi pentru că am amintit de ordine, vorbim de mai multe roluri identificate în cadrul acestui fenomen: performerii, participanţii pasivi şi autorităţile. Prezenţa trecătorilor este inevitabilă, la fel ca şi reacţiile lor, care trădează de cele mai multe ori o neînţelegere vădită, sau o admiraţie pentru spectacolul prezentat. Raportul dintre cele două comunităţi (a riderilor şi a trecătorilor) se bazează pe judecăţi diferite. Dacă riderii au ales să-şi creeze propriul sistem, ca rezultat al neacceptării ordinii sociale existente, majoritatea privitorilor ripostează prin neînţelegere. Exceptând tinerii, care privesc această activitate ca pe un sport extrem, ce necesită o doză de nebunie pentru a fi practicat şi îi admiră pe rolleri pentru curaj şi munca depusă, ceilalţi outsideri nu înţeleg motivaţia pentru care cineva ar practica ceva atât de periculos. Street session-ul ajunge să aibă un caracter marginal, chiar agresiv în peisajul urban.

BikesWaterStreet-1024x682

Ceea ce riderii înţeleg prin comunitate underground sau crew, (valori comune, autodepăşire, apartenență), autorităţile echivalează prin complicitate în profanarea unor locuri interzise, prin pedepsirea tentativelor de încălcare a spaţiului ce le-a fost dedicat – skatepark-ul.

Pe de altă parte, asocierea într-un crew este şi o formă de comunicare particulară, prin care riderii îşi afirmă identitatea în faţa comunităţii, consolidându-şi poziţia în cadrul acesteia, lucru exprimat foarte concret de către unul dintre rolleri, atunci când a fost întrebat care ar fi motivele pentru care un rider ar vrea să se alăture unui team de street session: „trebuie să ai o identitate, să te defineşti cumva, că aşa, pe role ne dăm toţi…

Depinde de noi cum ne definim spațiul urban, cât de prietenos e orașul pentru noi,  fie că practicăm sporturi extreme sau suntem doar privitori.

”If music be the food of love, play on!”

o-BRAIN-MUSIC-PLEASURE-facebook

Muzica nu e tangibilă, nu o putem mânca, bea și nici nu putem întreține relații sexuale cu ea. Și totuși produce atât de multă plăcere. Nu ne protejează de ploaie, vânt sau frig, dar ne poate încălzi prin vibrația emanată.

Accesul la muzică este mai liber ca oricând, fie că plătim ca să o ascultăm în concerte, cumpărăm muzică sau o descărcăm de unde nu trebuie :). Și dacă nu ar fi atât de accesibilă, goana după muzică ar fi continuă, pentru că nu putem să progresăm fără ea. Dar de ce are muzica asemenea control asupra noastră?

Bineînțeles, tot niște cercetători, cei de la Institutul Neurologic din Montreal au demonstrat că muzica, pe care oamenii au descris-o ca fiind o sursă de plăcere, a activat un sistem de recompense ce se manifestă pe plan emoțional și motivațional. Altfel spus, momentul acela când simțim fiori pe șira spinării ascultând o bucată muzicală determină eliberarea dopaminei – o moleculă esențială ce activează creierul, care răspunde în același fel cum răspunde la stimuli precum mâncare și sex. Ok, poate nu în aceeași măsură :).

Și mai interesant este ce se întâmplă în starea de anticipație, adică atunci când ne așteptăm ca muzica să înceapă, mai ales când nu știm versurile sau instrumentalul ce va urma. Mi s-a întâmplat de multe ori ca după primele 20 de secunde dintr-o melodie, să-mi dau seama că-mi place piesa foarte mult, neștiind cum va continua. Ei bine, nu numai mie. Dopamina joacă un rol important în a înregistra care dintre senzațiile anticipate de noi sunt corecte. Ea este responsabilă cu ceea ce se petrece în creierul nostru atunci când ascultăm o piesă nouă, de eliberarea ei va depinde dacă ne va place o piesă sau nu.

Cu cât ascultăm mai multă muzică, cu atât înmagazinăm mai multe fragmente muzicale, ca într-o bibliotecă virtuală. E ca și cum am recapitula trecutul și am prezice viitorul pe baza acordurilor muzicale deja memorate. De aceea e de așteptat ca muzicienii să se joace cu mintea noastră, să ne dea exact ceea ce anticipăm de la ei, sau dimpotrivă, să ne suprindă cu ceva și mai bun, dar bazat tot pe ceea ce am ascultat în trecut.

Dacă o piesă nouă  rezonează cu noi, momentul de plăcere e garantat, așteptările au fost atinse și recompensa e dansantă.

Sau cum ar zice Bob Marley: ”One good thing about music, when it hits you, you feel no pain”.

Mărul cu cianură

jumultithumb_joomla-ua.orgNu e nici pe departe atât de celebru ca Steve Jobs, însă de numele său se leagă atât povestea mărului mușcat de la Apple, cât și apariția primului calculator din lume.

Alan Mathison Turing (1912 – 1954) a fost un matematician britanic genial, considerat unul dintre fondatorii informaticii moderne.
Era considerat un ciudat la vremea lui.
Îi plăceau Albă-ca-Zăpada, matematica şi… băieţii. Îi plăcea, de asemenea, să vorbească la telefon, ore întregi, cu mama sa, căreia îi povestea totul. Îi mai plăcea să alerge la maraton şi, în câteva rânduri, a încheiat cursa printre primii.
În anul 1940, Turing se trezeşte într-o neobişnuită tabără de luptă, de fapt un laborator al celebrului MI5 britanic. Reuşeşte să contribuie la descifrarea mecanismelor maşinii de cifrat germane ENIGMA, fiind  pe cale să devină un erou al celui de-al doilea război mondial. Datorită geniului său, Churchill putea primi, în fiecare dimineaţă, decriptate, mesajele de război de la Hitler.
După război, Turing intră la National Phisycal Laboratory, unde construieşte, în paralel cu americanii, primul calculator din lume.
Din păcate, poliţia îl arestează pentru homosexualitate şi, deoarece aceasta reprezenta un delict, pledează vinovat şi acceptă, în locul închisorii, un tratament chimic pe bază de estrogeni.
Nu rezistă psihic şi, într-o zi a anului 1954, unge un măr cu cianură, muşcă o dată şi moare.
Laurrent Joffrin, autorul cărţii Istoria codurilor secrete scrie:
Când, în anii eroici ai informaticii, în California, câţiva puşti creează într-un garaj o firmă de producţie de calculatoare, o numesc Apple şi îi dau ca emblemă un măr în culorile curcubeului – culorile mişcării homosexuale – din care cineva muşcase o dată.
Muşcase şi murise.
Se numea Turing.

Are generația noastră nevoie de lideri?

Când au apărut rețelele de socializare, unii spuneau că s-au dezvoltat tocmai ca să rezolve necesitatea de comunicare și relaționare a unor oameni individualiști, sau mai pe șleau, singuri, fără prieteni și timp de pierdut în grup la o bere.  Protestele recente din stradă din România au demonstrat exact opusul, că tinerii se pot mobiliza și forma un grup dedicat unei singure cauze.

Și totuși, e oare nevoie de mai mult pentru ca generația noastră să poată rezolva probleme complexe ale societății? Lideri ca Steve Jobs, Gandhi, Einstein sau Nelson Mandela au transformat o industrie, o țară sau o problemă socială globală într-un succes de proporții, asumându-și rolul de lideri prin sacrificiu personal.

Pe de altă parte, structurile ierarhice ce depind de lideri sunt mai ușor de dezmembrat, iar organizarea descentralizată poate fi o soluție bună pentru a rezista și impune. Stolurile de păsări sau bancurile uriașe de pești nu au nevoie de un lider pentru sincronizările lor spectaculoase. Voi ce ziceți, avem nevoie de lideri sau ne descurcăm și fără ei?

Mai multe despre acest subiect putem găsi în articolul următor:

http://www.businessesgrow.com/2013/09/24/can-millennials-and-social-media-solve-complex-world-problems/